Saint-Gobain continuă parteneriatul cu asociaţia Habitat for Humanity România pentru construcţia centrului comunitar eficient energetic de la Buftea, destinat copiilor defavorizați din comunitatea locală. Peste 40 de voluntari Saint-Gobain au fost prezenți vineri, 5 iulie, pe şantierul faptelor bune, implicându-se activ în realizarea proiectului.
Totodată, Saint-Gobain România a furnizat materialele de construcţie din gamele ISOVER, Rigips şi Weber necesare acestui proiect, al cărui scop principal este prevenirea absenteismului școlar și îmbunătățirea performanței școlare a beneficiarilor. Construcţia centrului comunitar a început în 2017 şi se va finaliza până la sfârşitul acestui an, peste 200 de copii din familii vulnerabile urmând să beneficieze de educație de calitate, hrană, consiliere vocaţională şi psihologică. Pe lângă sprijin social și educațional, proiectul este menit să încurajeze comunitatea locală să se implice în activitățile centrului.
Habitat for Humanity Romania este una dintre cele mai importante organizații nonguvernamentale din România în domeniul locuirii sociale, cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Viziunea sa este o lume în care fiecare om are un loc simplu, decent și la prețuri accesibile, pentru a trăi în condiții de siguranță și demnitate.
Parteneriatul dintre Grupul Saint-Gobain și Habitat for Humanity Romania a început în anul 2007 și s-a consolidat în mod considerabil de-a lungul anilor. Grupul Saint-Gobain din România și Fundaţia Saint-Gobain Initiatives au sprijinit mai multe proiecte implementate de Habitat for Humanity România, atât prin contribuții financiare, cât și prin materiale de construcții.
Din 1996, Habitat for Humanity Romania a construit case noi, a renovat case deteriorate, centre comunitare și dispensare, oferind asistență tehnică, programe de eficiență energetică și programe de prevenire și de răspuns la dezastru pentru grupurile vulnerabile. Habitat for Humanity România a ajutat peste 64.000 de oameni să aibă o viață mai bună. Peste 30,000 de voluntari internaționali și din România au muncit până acum pe șantierele organizației.
La nivel internațional, Habitat for Humanity își desfășoară activitatea în 70 de țări și a construit și reabilitat peste 1.000.000 de case pentru 6,8 milioane de oameni din întreaga lume.